Home » Cultură » Gene Kelly, cel mai fericit om care a cântat în ploaie. „Demnitate, întotdeauna demnitate”

Gene Kelly, cel mai fericit om care a cântat în ploaie. „Demnitate, întotdeauna demnitate”

Gene Kelly, cel mai fericit om care a cântat în ploaie. „Demnitate, întotdeauna demnitate”
Gene Kelly în filmul „Singin' in the Rain” (1952). Sursa foto: Profimedia
Publicat: 29.10.2023

Actor, talentat dansator, cântăreț, coregraf și regizor american legendar, Gene Kelly (pe numele întreg Eugene Curran Kelly) s-a născut la 23 august 1912, în Pittsburgh, Pennsylvania, fiind al treilea copil al familiei Kelly cu rădăcini irlandeze și germane.

După ce a studiat baletul (pe lângă alte stiluri de dans) la Colegiul de Stat din Pennsylvania (în prezent Universitatea Pennsylvania), Kelly s-a specializat în jurnalism, pentru ca în 1933, la Universitatea din Pittsburgh, să obțină o diplomă de licență în economie.

În 1938 Gene Kelly s-a mutat la New York, în același an intrând și în lumea divertismentului, odată cu participarea în spectacolul de pe Broadway „Leave It to Me”, un muzical ce s-a bucurat de succesul a aproape 300 de reprezentații. În 1939 a primit rolul plin de farmec al lui Harry the Hoofer în piesa de teatru „The Time of  Your Life” a lui William Saroyan, câștigătoare a Premiului Pulitzer. Un an mai târziu, Kelly a devenit o senzație a showbiz-ului american datorită interpretării simpatice a rolului principal din drama muzicală „Pal Joey”. În 1942, avea să debuteze și în cinematografie jucând alături de Judy Garland (mama Lizei Minelli) în filmul „For Me and My Gal” (1942), nominalizat la un Oscar pentru cea mai bună muzică. Se crede că Judy Garland a fost cea care l-a recomandat pe Kelly pentru rolul din acest film după ce l-a remarcat pe Broadway.

Rolul decisiv al lui Gene Kelly

În 1944, Columbia Pictures i-a oferit un rol în muzicalul „Cover Girl” (1944), în care, cu ajutorul unor efecte speciale minuțios sincronizate, a executat un dans în doi cu el însuși. Stilul său inovator s-a remarcat și în „Anchors Aweigh” (1945), când a dansat cu un șoarece din desene animate (Jerry, din desenele animate Tom și Jerry). În „The Pirate”(1948), Gene Kelly a venit cu o premieră, punând în scenă primul dintre numeroasele sale baleturi filmate. În același an a jucat și în „The Three Musketeers”, în rolul lui D’Artagnan.

Au urmat, „On the Town” (regizat de el și Stanley Donen), „An American in Paris” (1951), premiat cu Oscar, film considerat de critici și cinefili drept capodopera lui Kelly, „Brigadoon” (1954), regizat de Vincente Minnelli și bazat pe succesul de pe Broadway al lui Alan Jay Lerner și Frederick Loewe, dar fără a avea succes comercial.

Rolul decisiv al lui Gene Kelly fost în filmul emblematic „Singin’ in the Rain” (1952), pe care l-a regizat și în care a jucat, parteneră de platou fiindu-i actrița și antreprenoarea Debbie Reynolds, mama legendarului personaj Prințesa Leia (Carrie Fisher) din „Războiul Stelelor”. Ani mai târziu, Reynolds avea să declare faptul că cele două nașteri ale copiilor săi (Carrie și Todd Fisher) și participarea în acest film au fost cele mai grele încercări din viața ei, referitor la rolul din „Singin’ in the Rain” spunând că a fost extrem de solicitant și asta pentru că Gene Kelly, dansator profesionist, avea cerințe și așteptări prea mari de la ea. La rândul lui, scrie IMDb.com, Kelly ar fi spus „nu am fost prea amabil cu ea (n.r. Debbie Reynolds). E un miracol faptul că încă mai vorbește cu mine”. La un moment dat, în timpul filmărilor, Fred Astaire, care se afla într-un studio de dans adiacent, a găsit-o pe Garland ghemuită sub un pian, plângând. A consolat-o spunându-i că toată munca intensă cu siguranță a meritat efortul. „Singin’ in the Rain” este considerat acum cel mai mare musical realizat vreodată.

Era renumit pentru stilul de dans inovator

Gene Kelly era renumit pentru stilul său de dans inovator. Combina baletul, stepul și dansul modern și, deși s-a inspirat de la artiști precum Fred Astaire și Charlie Chaplin, Kelly a inclus în tehnicile lui propriul stil. Care era unic.

„Este perfecționist și extrem de disciplinat. Cel mai interesant regizor pentru care am lucrat vreodată. Și are un temperament… bun. Dar, din când în când țipa la mine și mă făcea să plâng. A fost extrem de răbdător să lucreze cu cineva ca mine care nu mai dansase niciodată. Și este uimitor că am putut ține pasul cu el și cu Donald O’Connor (n.r. co-regizorul filmului)”. (Judy Garland despre Gene Kelly)

„Din fericire, Debbie era puternică precum un taur … de asemenea, era o mare copistă și putea să preia fără prea multe dificultăți cele mai complicate mișcări pe care i le predam la universitatea de muncă și durere„. (Gene Kelly despre Judy Garland)

A fost nominalizat la mai multe premii de-a lungul carierei

Gene Kelly a fost nominalizat la mai multe premii de-a lungul carierei sale, câștigând un premiu onorific al Academiei în 1952 pentru contribuțiile sale în arta cinematografiei în calitate de actor, cântăreț, dansator și regizor.

În 1955, a fondat împreună cu Stanley Donen compania de producție „Kelly Donen Productions”.

A jucat în „Un american la Paris” din 1951, peliculă în cadrul căreia și-a adus contribuțiile și în calitate de coregaf și care a câștigat șase premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Kelly a servit în Marina americană ca locotenent însărcinat cu divertismentul pentru marinari.

Cariera sa cinematografică a decăzut treptat

În anii 1960, Gene Kelly a trecut la televiziune, găzduind diverse emisiuni și având apariții ca invitat.

Deși cariera sa cinematografică a decăzut treptat în anii 1960 și 1970, Kelly a continuat să joace pe scenă și să apară în spectacole de televiziune. A fost distribuit în filmul muzical „Hello, Dolly!” (1969) și a regizat „The Cheyenne Social Club” (1970). Ultimul său film muzical a fost „Xanadu” (1980), în care a jucat alături de regretata Olivia Newton-John.

Gene Kelly s-a stins din viață la 83 de ani, la data de 2 februarie 1996, în Beverly Hills, California și, conform dorinței sale exprimate înainte să moară, a fost incinerat, fără a avea loc vreo ceremonie funerară. (La sfârșitul anilor 1930, scrie IMDb.com, Kelly s-a îndepărtat de Biserica Catolică, ca urmare a ceea ce a considerat el apatia acestei instituții față marea sărăcie pe care a văzut-o în Mexic în urma unei călătorii pe care a efectuat-o acolo în 1939. Dezastrul întâlnit în Mexic i-a sădit îndoiala vizavi de credința și învățăturile pe care le primise anteior. Din acel al, Gene Kelly s-a declarat agnostic).

A fost căsătorit de trei ori

A fost clasat pe locul 15 în topul celor mai buni actori din The 50 finest Screen Legends de către American Film Institute.

Gene Kelly a fost căsătorit de trei ori. Prima soție a fost actrița Betsy Blair cunoscută pentru rolul ei din filmul „Marty”, din acest mariaj rezultând un copil (o fiică pe nume Kerry). Cea de-a doua soție a lui Gene Kelly a fost dansatoarea și actrița Jeanne Coyne. Cuplul a avut doi copii împreună, o fiică pe nume Bridget și un fiu, Timothy. După moartea lui Jeanne Coyne, în 1973, în 1990 Gene Kelly s-a căsătorit cu scriitoarea Patricia Ward. Au rămas căsătoriți până la moartea lui Gene Kelly în 1996. (Între Ward și Kelly a fost o diferență de vârstă de 47 de ani).

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0045152/trivia/?ref_=tt_trv_trv

https://www.britannica.com/biography/Gene-Kelly

https://www.imdb.com/name/nm0000037/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm

Vă mai recomandăm să citiți și:

Veste tristă despre actorul Bruce Willis, diagnosticat cu demență frontotemporală

Burt Lancaster, primul actor care a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. „Atâta timp cât ești curios, învingi vârsta”

Javier Bardem, primul actor spaniol nominalizat și câștigător de Oscar. „Trăim într-o lume a negării și nu mai știm care este adevărul”

De ce a refuzat marele actor Florin Zamfirescu să fugă din România în 1979?

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship